ANCAAR

În încercarea de a face tot posibilul pentru a-şi ajuta copilul, mulţi părinţi încearcă tratamente noi. Unele sunt dezvoltate de terapeuţi reputaţi sau de părinţii altui copil care suferă de autism. Deşi testate ştiinţific, nu se poate demonstra că sunt mereu de ajutor real.

Înainte de a recurge la astfel de tratamente, care riscă să încetinească programul evoluţiei copilului, familia ar trebui să discute cu experţii şi să evalueze rezultatele. În continuare sunt prezentate unele dintre demersurile care nu s-au dovedit eficiente în tratarea majorităţii copiilor cu autism.

Comunicarea facilitată, care implică ajutorul dat unui copil non-verbal pentru utilizarea tastaturii calculatorului, astfel încât acesta să poată scrie propriile gânduri. Câteva studii ştiinţifice au arătat că mesajele tipărite reflectă de fapt gândurile persoanelor ce îngrijesc copilul.

Terapia prin îmbrăţişare, în care părintele ţine copilul în braţe pentru lungi perioade de timp, chiar dacă acesta se opune. Cei care folosesc această tehnică susţin că se formează astfel o legătură intimă între părinte şi copil. Unii susţin că ajută la stimularea unor centrii nervoşi atunci când persoana cu autism ajunge să simtă limitele propriului corp. Nu există totuşi probe ştiinţifice care să susţină aceste idei.

Terapia de integrare auditivă, prin care copilul ascultă o varietate de sunete cu scopul de a îmbunătăţi înţelegerea limbajului. Susţinătorii acestei metode sugerează că terapia ajută persoana cu autism să primească impulsuri senzoriale mai echilibrate din mediu. Când a fost testată folosind proceduri ştiinţifice, metoda nu s-a dovedit a fi mai eficientă decât ascultarea muzicii.

Metoda Dolman-Delcato, conform căreia pacienţii sunt puşi să facă exerciţii fizice, de exemplu să se târască şi să meargă de-a buşilea, cu scopul de a învăţa aptitudinile lipsă. Şi de această dată, niciun studiu ştiinţific nu susţine eficienţa metodei.

Părinţii nu trebuie încurajaţi să folosească astfel de metode decât dacă copilul lor are un program de lucru individualizat în desfăşurare. Programele care nu se bazează pe principii reale şi care nu sunt testate prin cercetări solide pot face mai mult rău decât bine. Pot frustra copilul şi pot însemna risipă de bani, de timp şi chiar pierderea speranţei pentru cei din familie.