Concert de pian, concert de chitară clasică, expoziţie de pictură, quilling, produse handmade
Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România a organizat vineri, 13 decembrie 2024, de la ora 18.00, la “Biblioteca Centrală Universitară Carol I” (Calea Victoriei nr. 88, sector 1, București) la evenimentul numit generic “Artistul din Spatele Autismului, ediția a XIII-a”.
Evenimentul cultural organizat de ANCAAR, în parteneriat cu BCU, are ca obiectiv aducerea în prim plan a rezultatului muncii beneficiarilor ANCAAR și valorizarea persoanei cu TSA. Mesajul asociației către societatea românească este unul clar: integrarea persoanei cu autism în societate se face folosind orice oportunitate.
Artistul din Spatele Autismului, ediția a XIII-a este un exercițiu de incluziune socială pe care organizatorii îl propun, pentru a crește toleranța noastră și gradul de implicare al societății!
În deschiderea evenimentului, Victor, alături de Profesorul Ștefania Puia a acompaniat un concert de colinde susținut de tânăra voce Iosif Vlad și apoi a performat cu un recital solo de pian.
Andrei, Dragoș și Cristian au prezentat noile acorduri de chitară învățate, sub atenta supraveghere a profesorului lor, George Popescu.
Participanții s-au bucurat de un vernisaj de pictură tematică (lucrări în ulei, acuarelă, acril), lucrări semnate de Andrei Neagu și de alți tineri talentați. Evoluția compozițiilor și multitudinea de tehnici de pictură au impresionat participanții.
Expoziția de produse handmade lucrate de beneficiarii ANCAAR, în Ateliere ANCAAR Unitate Autorizată Protejată și în atelierele de terapie ocupațională alături de terapeuți și artiști a oferit obiecte din sticlă pictată, pânză pictată, produse din lemn, quilling.
Ca în fiecare an, organizatorii au păstrat momente surpriză, ce au venit în completarea actului artistic. Astfel, Daria Caltea (voce), Ariana Alexandra Tudorache (voce), Cristiana Godeanu (voce) și Cristian Ifrim (chitară), în calitate de studenți la Școala de canto Art Music, sub îndrumarea atentă a Prof. Leyla Salman au performat pe aceeași scenă. Echipa ANCAAR salută cu recunoștință participanții la evenimentul cultural, pentru caracterul incluziv și performanța atinsă.
Alături de membrii familiilor beneficiarilor asociației, au participat studenți practicanți, specialiști din domeniu și membri implicați ai societății.
Evenimentul “Artistul din spatele autismului, ediția a XIII-a” face parte din Campania “Omul din spatele autismului”, care îşi propune promovarea abilităţilor şi talentelor artistice ale persoanelor cu autism care au beneficiat și încă beneficiază de programe terapeutice şi de socializare în cadrul ANCAAR.
ANCAAR accentuează mesajul campaniei: măsura în care persoanele cu autism se pot integra pe piața muncii nu depinde de inteligenţa, aptitudinile sau posibilităţile lor de comunicare, ci de toleranţa noastră, a tuturor.
Partenerul evenimentului a fost Biblioteca Centrală Universitară Carol I. Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România apreciază acest parteneriat de tradiție și mulțumește pentru deschiderea oferită evenimentelor incluzive an de an.
Echipa ANCAAR salută toți participanții la eveniment și apreciază implicarea acestora! O societate incluzivă, deschisă, este modelată de fiecare dintre noi. Vino să fii parte din această schimbare!
ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU COPII ŞI ADULŢI CU AUTISM DIN ROMÂNIA- ANCAAR
www.autismancaar.ro; office@autismancaar.ro; tel: 0773360741; 0773360744