ANCAAR

Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu AUTISM din Romania

Concert de pian, concert de chitară clasică, expoziţie de pictură, quilling, produse handmade

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România are plăcerea să vă invite vineri, 8 decembrie 2023, de la ora 18.00, la “Biblioteca Centrală Universitară Carol I” (Calea Victoriei nr. 88, sector 1, București) la evenimentul numit generic “Artistul din Spatele Autismului, ediția a XII-a”.

Evenimentul cultural organizat de ANCAAR, în parteneriat cu BCU, are ca obiectiv aducerea în prim plan a rezultatului muncii beneficiarilor ANCAAR și valorizarea persoanei cu TSA. Mesajul asociației către societatea românească este unul clar: integrarea persoanei cu autism în societate se face folosind orice oportunitate.

Artistul din Spatele Autismului, ediția a XII-a este un exercițiu de incluziune socială pe care organizatorii îl propun, pentru a crește toleranța noastră și gradul de implicare al societății!

 Victor susține un recital la pian, Andrei și Dragoș vor prezenta noile acorduri de chitară învățate, iar participanții se vor putea bucura de un vernisaj de pictură tematică (lucrări în ulei, acuarelă, acril), lucrări semnate de Andrei Neagu și de alți tineri talentați. Expoziția de produse handmade lucrate de beneficiarii ANCAAR, în Ateliere ANCAAR Unitate Autorizată Protejată și în atelierele de terapie ocupațională alături de terapeuți și artiști oferă obiecte din sticlă pictată, pânză pictată, produse din lemn, quilling. Ca în fiecare an, organizatorii au păstrat momente surpriză, ce vin în completarea actului artistic.

 Evenimentul “Artistul din spatele autismului, ediția a XII-a” face parte din Campania “Omul din spatele autismului”, care îşi propune promovarea abilităţilor şi talentelor artistice ale persoanelor cu autism care au beneficiat și încă beneficiază de programe terapeutice şi de socializare în cadrul ANCAAR.

ANCAAR accentuează mesajul campaniei: măsura în care persoanele cu autism se pot integra pe piața muncii nu depinde de inteligenţa, aptitudinile sau posibilităţile lor de comunicare, ci de toleranţa noastră, a tuturor.

Partenerul evenimentului este Biblioteca Centrală Universitară Carol I.

 La eveniment sunt invitaţi copii, tineri și adulți cu autism, aparținătorii acestora, specialiști din domeniul autismului, profesori și educatori, studenţi, public larg, reprezentanți ai mass-media. Accesul este gratuit. Vino să fii alături de noi!

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU COPII ŞI ADULŢI CU AUTISM DIN ROMÂNIA- ANCAAR

www.autismancaar.ro; office@autismancaar.ro; tel: 0773360741; 0773360744

Unitatea Protejată “SECȚIA ATELIERE ANCAAR” a fost autorizată în data de 12.07. 2022, prin Ordinul Nr.598 din 12.07.2022 emis de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități.

Unitatea Protejată „Ateliere ANCAAR” funcţionează în cadrul Asociației Naționale pentru Copii și Adulți cu Autism din România – ANCAAR, iar profitul este în întregime folosit pentru serviciile sociale oferite de ANCAAR, pentru beneficiarii persoane din spectru autist.

Unitatea Protejată “ATELIERE ANCAAR” respectă reglementările legale, în vigoare.

Art. 5. – (1) Propria activitate a persoanei cu handicap angajate în cadrul unității protejate autorizate reprezintă ansamblul activităților realizate integral sau parțial de persoana cu handicap/invalidă gradul III, în scopul obținerii produsului comercializabil sau în scopul prestării serviciului.

Art. 5. – (2) Produsul comercializabil reprezintă bunul material obținut prin prelucrarea materiilor prime în procesul de producție realizat prin propria activitate a persoanei cu handicap/invalidă gradul III, iar serviciul prestat reprezintă operațiunea realizată prin propria activitate a persoanei cu handicap/invalidă gradul III, care nu constituie intermediere sau livrare de bunuri, altele decât cele rezultate din activitatea de producție a entității, al cărui cost este reprezentat de minimum 70% din cheltuielile salariale.

Unitatea Protejată “ATELIERE ANCAAR” pune la dispoziție produse de tipul:

Tablouri: tablouri pictate în ulei, vopsea acrilică tempera/guașă, pastel, efectuate în diverse metode specifice, de dimesiuni variabile.

Tablouri-montaj de cristale, la orice dimensiune.

Produse din lemn pictate manual (cutii de bijuterii, suporturi, rame foto).

Invitaţii evenimente, calendare, efectuate în tehnici lucrative diverse.

Felicitări: pictate, quilling, cu sclipici, cusute de mână, personalizate.

Produse handmade: broşe, mărţişoare, brăţari, coliere, mărgele, cercei, săculeţi, trăistuţe , perne, realizate manual, decoratiuni diverse.

Aranjamente florale tematice (Crăciun, Paşti, Mărțisor) compuse din flori naturale și ornamente efectuate în ateliere.

Orice comandă efectuată (prin e-mail, prin achiziție directă pe platformele de e-comerce) sau contract de furnizare de produse constituie oportunități de implicare socială!

Concert de pian, concert de chitară clasică, expoziţie de pictură, quilling, produse handmade

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România a organizat vineri, 2 decembrie 2022, de la ora 18.00, la “Biblioteca Centrală Universitară Carol I” (Calea Victoriei nr. 88, sector 1, București) evenimentul “Artistul din Spatele Autismului, ediția a XI-a”.

Evenimentul cultural organizat de ANCAAR, în parteneriat cu BCU, a avut ca obiectiv aducerea în prim plan a rezultatului muncii beneficiarilor ANCAAR și valorizarea persoanei cu TSA. Mesajul asociației către societatea românească este unul clar: integrarea persoanei cu autism în societate se face folosind orice oportunitate.

 

Artistul din Spatele Autismului, ediția a XI-a este un exercițiu de incluziune socială pe care organizatorii îl propun, pentru a crește toleranța noastră și gradul de implicare al societății!

CITESTE MAI DEPARTE …

Concert de pian, concert de chitară clasică, expoziţie de pictură, quilling, produse handmade

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România are plăcerea să vă invite vineri, 2 decembrie 2022, de la ora 18.00, la “Biblioteca Centrală Universitară Carol I” (Calea Victoriei nr. 88, sector 1, București) la evenimentul numit generic “Artistul din Spatele Autismului, ediția a XI-a”.

Evenimentul cultural organizat de ANCAAR, în parteneriat cu BCU, are ca obiectiv aducerea în prim plan a rezultatului muncii beneficiarilor ANCAAR și valorizarea persoanei cu TSA. Mesajul asociației către societatea românească este unul clar: integrarea persoanei cu autism în societate se face folosind orice oportunitate.

Artistul din Spatele Autismului, ediția a XI-a este un exercițiu de incluziune socială pe care organizatorii îl propun, pentru a crește toleranța noastră și gradul de implicare al societății!

 Victor susține un recital la pian, Andrei, Dragoș și Cristian vor prezenta noile acorduri de chitară învățate, iar participanții se vor putea bucura de un vernisaj de pictură tematică (lucrări în ulei, acuarelă, acril), lucrări semnate de Andrei Neagu și de alți tineri talentați. Expoziția de produse handmade lucrate de beneficiarii ANCAAR, în Ateliere ANCAAR Unitate Autorizată Protejată și în atelierele de terapie ocupațională alături de terapeuți și artiști oferă obiecte din sticlă pictată, pânză pictată, produse din lemn, quilling. Ca în fiecare an, organizatorii au păstrat momente surpriză, ce vin în completarea actului artistic.

Evenimentul “Artistul din spatele autismului, ediția a XI-a” face parte din Campania “Omul din spatele autismului”, care îşi propune promovarea abilităţilor şi talentelor artistice ale persoanelor cu autism care au beneficiat și încă beneficiază de programe terapeutice şi de socializare în cadrul ANCAAR.

ANCAAR accentuează mesajul campaniei: măsura în care persoanele cu autism se pot integra pe piața muncii nu depinde de inteligenţa, aptitudinile sau posibilităţile lor de comunicare, ci de toleranţa noastră, a tuturor.

Partenerul evenimentului este Biblioteca Centrală Universitară Carol I.

La eveniment sunt invitaţi copii, tineri și adulți cu autism, aparținătorii acestora, specialiști din domeniul autismului, profesori și educatori, studenţi, public larg, reprezentanți ai mass-media. Accesul este gratuit. Vino să fii alături de noi!

ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ PENTRU COPII ŞI ADULŢI CU AUTISM DIN ROMÂNIA- ANCAAR

www.autismancaar.ro; office@autismancaar.ro; tel: 0773360741; 0773360744

Implica-te! Doneaza 3,5% pentru ANCAAR
Proiectele noastre

abil

respiro
Parteneri
copy-campanie-banner
.......................................................................................