ANCAAR

Asociatia Nationala pentru Copii si Adulti cu AUTISM din Romania

Concerte de pian, expoziţie de pictură, quilling, produse handmade

 

Asociaţia Naţională pentru Copii şi Adulţi cu Autism din România are plăcerea să vă invite vineri, 11 noiembrie 2016, de la ora 18.00, la “Biblioteca Centrală Universitară Carol I” (Calea Victoriei nr. 88, sector 1, București) la evenimentul numit generic “Artistul din spatele autismului, ediția a V-a”.

Evenimentul organizat de ANCAAR are ca obiectiv aducerea în prim plan a rezultatului muncii beneficiarilor ANCAAR. Mesajul asociației către societatea românească este unul clar: integrarea persoanei cu autism în societate se face în orice moment, folosind orice oportunitate. Pentru a consolida ideea, artiști autohtoni vor performa pe aceeași scenă cu beneficiarii ANCAAR. Evenimentul va fi deschis de Baritonul Marius Nine pentru ca apoi Victor Zincă și Victor Alexandriu să ne încânte cu recitalurile de pian.

Ca în fiecare an, se va pregati un vernisaj de pictură tematică semnat Andrei Neagu cu lucrări în ulei, acuarelă, acril.

Expoziția de produse handmade lucrate de beneficiarii ANCAAR, în atelierele de terapie ocupațională alături de terapeuți și artiști oferă obiecte din sticlă pictată, produse din lemn, quilling.

Organizatorii au păstrat un moment surpriză, moment ce vine în completarea actului artistic.

Evenimentul “Artistul din spatele autismului, editia a V-a” face parte din Campania Omul din spatele autismului”, care îşi propune promovarea abilităţilor şi talentelor artistice ale persoanelor cu autism care au beneficiat și încă beneficiază de programe terapeutice şi de socializare în cadrul ANCAAR.

ANCAAR accentuează mesajul campaniei: măsura în care persoanele cu autism se pot integra pe piața muncii nu depinde de inteligenţa, aptitudinile sau posibilităţile lor de comunicare, ci de toleranţa noastră, a tuturor.

La eveniment sunt aşteptaţi copii, tineri și adulți cu autism, aparținătorii acestora, specialiști din domeniul autismului, profesori și educatori, studenţi, public larg, reprezentanți ai mass-media.

Vă aşteptăm cu drag, să ne bucurăm cu toţii de progresele acestor tineri!

COMUNICAT POST EVENIMENT

Implica-te! Doneaza 3,5% pentru ANCAAR
Proiectele noastre

abil

respiro
Parteneri
copy-campanie-banner
.......................................................................................