ANCAAR

Pe data de 25.10.2010, ni s-a acordat șansa de a fi auziți. Pe agenda Comisiei pentru petiții din cadrul Parlamentului European, la numărul 14, se afla petiția pe care asociația noastră a înaintat-o parlamentului anul trecut. Prin această petiție atrăgeam atenția că în România drepturile copiilor cu autism, a celor cu dizabilități nu sunt respectatate, că legislația este discriminatorie și ineficientă, că părinții nu mai au puterea financiară de a-și îngriji copiii.

Comisia mi-a dat posibilitatea de a mă afla acolo și de a vorbi pentru copilul meu și pentru ceilalți copii. În declarația pe care am susținut-o în fața comisiei am menționat că înainte de a solicita sprijinul parlamentului, am întreprins nenumărate demersuri în țară, în încercarea de a informa opinia publică cu privire la problemele persoanelor cu nevoi speciale și am trimis numeroase petiții și memorii celor care ne reprezintă (politicieni, parlamentari, miniștri). Am subliniat că legislația se limitează însă la enunțarea unor principii generale, fără a stabili modul lor de implementare. Practic, copiii cu autism, copiii cu dizabilități grave, încă nu sunt primiți în școli, nu li se acordă tratament de specialitate sau medicamente, trăiesc, împreună cu familiile lor din venituri reduse, iar adulții nu numai că nu mai primesc diagnosticul de autism, din cauză că în legislația românească acest diagnostic se stabilește după criterii eronate pentru aceștia, dar nu au un loc de muncă și stau acasă în grija părinților bolnavi și bătrâni.

Toate acestea sunt drepturi prevăzute atât de Constituția României, cât și de art.14 din Carta Drepturilor Fundamentale, anexată Tratatului de la Lisabona. Situația este cu adevărat tristă în zonele rurale unde părinții nu numai că nu au acces la cursuri sau terapii specifice, dar nu au nici măcar acces la informații. Mai grav este că, de când am depus petiția, continuând în țară demersurile noastre legate de modificarea legislației astfel încât să se asigure toate drepturile pe care o persoană cu dizabilități trebuie să le aibă (demersuri semnate de peste 100 de ONG-uri din întreaga țară), situația s-a schimbat în defavoarea noastră, din păcate.

Sunt mame care de luni de zile nu au mai primit salariul (un salariu care era puțin peste 100 euro), iar zilele trecute am aflat că unele chiar și-au pierdut statutul de asistent personal (adică slujba), fiind trecute în șomaj. Multe dintre acestea nu pot să-și găsească o alta fiindcă trebuie să stea acasă cu copiii lor. Mai mult, se lucrează la o altă modificare legislativă care impune unui asistent personal să aibă în grijă două persoane cu handicap grav pentru a beneficia de salariul întreg (cel de care vă spuneam că este puțin peste 100 de euro), iar în cazul în care va avea în grijă doar o persoană cu handicap grav, dacă primăria îl va mai angaja, va beneficia doar de jumătate din salariul cuvenit (adică 50 de euro).

În finalul declarației am solicitat Comisiei Europene să ne sprijine pe plan politic printr-o scrisoare adresată autorităților din România, incluzând Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale și Primului Ministru, scrisoare la care autoritățile române să răspundă comisiei.

Spre marea noastră bucurie, cele spuse au avut impact și am avut susținerea celor din sală. Trei europarlamentari au susținut în plen petiția noastră și au solicitat președintei Comisiei pentru petiții ca cererile noastre să fie acceptate.

Unul dintre europarlamentarii susținători a fost domnul Baastian Belder, reprezentant al Țărilor de Jos, ceilalți fiind cei doi europarlamentarii români prezenți în sală din cei trei câți ar fi trebuit să fie, domnul Victor Boștinaru și doamna Adina Vălean. În urma acestor declarații, președinta comisiei, doamna Erminia Mazzoni, a declarat petiția deschisă și a hotărât trimiterea unei scrisori către autoritățile române, Guvernul României, și solicitarea unui răspuns al acestora la problemele ridicate. Considerăm că scopul petiției a fost atins și așteptăm reacția autorităților române.

27.10.2010